ReVerbs – Özlem Alkiş & Vlaicu Golcea (premiera) – la MNAC

ReVerbs – Özlem Alkiş & Vlaicu Golcea
        – instalatie performativa – 

coregrafie si performance: Özlem Alkiş 
muzica si foto: Vlaicu Golcea
video: Andrei Gâțu
animatie: Mihai Păcurar

Muzeul National de Arta Contemporana
sambata 13 aprilie, intre orele 16-18
in cadrul E-MOTIONAL FESTIVAL

http://www.e-motional.eu

“Perfomance-ul ReVerbs are la bază durate ritmice ale expandării și repetiției unui gest care, prin reluare progresivă, se intensifică și crește acut. În absența muzicii, corpul își creează propria realitate sonoră maleabilă. O realitate care se mulează pe fiecare concomitență a gesturilor, cronomentrîndu-i evoluția.

Un gînd sonor e doar un punct de vedere asupra unei relații care se deschise și se închide succesiv, pentru a-și relua timpul interior al apropierii și îndepărtării. Un cap se apleacă pentru a-și regăsi în capul pereche un punct de echilibru. Apoi capul se ridică și se fixează în propriul corp, ca și cum n-ar fi avut niciodată un capt-de-sprijin lîngă el. Capetele își urmează traseul individual și redevin ceea ce au fost la început: capete singure.

Sunetele se stratifică și își găsesc spații de alternanță în imediatul de pereți, podea și beton.

Performance-ul unește și desparte două corpuri care isi temporalizeaza, fiecare in propriul lui ritm, un spatiu comun de legătură. Spațiul intim crește și iese din cameră. Pătrunde în spații publice, în spații sociale de intervenție, acolo unde realitatea are alt tempo.

Dispozitivele prezenței (sunet, parte din corp, spațiu public) rezonează ca și cum ar fi părți disparate ale unei povești cu rădăcini ritmice diferite. Cînd corpurile nu se mai aud, se aude spațiul dintre ele.”

Mihaela Michailov
Posted in performative arts | Comments closed

DUET la Sofia – ANTISTATIC FESTIVAL – 19 aprilie – FREE DOWNLOAD: Jimmy

DUET ANTISTATIC

19 April, 20 h., Red House Centre for Culture and Debate, Red Hall 
Sergiu Matis& Vlaicu Golcea (Romania/ Germany)

Duet ™ 2012

FREE DOWNLOAD:

Sergiu Matis & Vlaicu Golcea - Jimmy (1487 downloads) (right click -> save as.)

Sergiu Matis – voice
Vlaicu Golcea – all other instruments

©Vlaicu Golcea 2011 – All rights reserved

a production realized by Moving Romania Festival, Potsdam;
supported by Romanian Association for Performing Arts Promotion, Fabrik Potsdam,   ICR, CNDB and Robert Bosch Stiftung.

Posted in concerts, free download, performative arts | Comments closed

Festival E-Motional

Premiera instalației performative ReVerbs, de/cu Özlem Alkış (TR) & Vlaicu Golcea (RO)
video:Andrei Gâțu
animatie: Mihai Păcurar

Muzeul Național de Artă Contemporană, sâmbătă, 13 aprilie – orele 16-18
in cadrul Festivalului E-Motional

Posted in performative arts | Comments closed

Closer to Distance, un spectacol de Sabine Chwalisz in martie, la Fabrik Potsdam

fabrik_Closer to distance
Choreografie: Sabine Chwalisz
Tanz: David Brandstätter, Malgven Gerbes, Sebastian Kurth, Gabriele Reuter
Video: Oskar Loeser
Musik: Vlaicu Golcea
Ton: Ralf Grüneberg
Licht: Jens Siewert
Bühne: Jonas Ehrler
Kostüm: Heather MacCrimmon

Spieldaten:
Fr 15. + Sa 16. März 20:00
So 17. März 16:00
Fr 22. + Sa 23. März 20:00
So 24. März 16:00

http://www.fabrikpotsdam.de

Posted in performative arts | Comments closed

“Noire de Bucureşti” – new album – 2013 – FREE DOWNLOAD

Noire de Bucureşti- photo by Vlaicu Golcea

Vlaicu Golcea – “Noire de Bucureşti” – 2013

download Vlaicu Golcea - Noire de Bucuresti - 2013 (2255 downloads)

01. Noire de Bucureşti – feat. Rudy Teianu
Rudy Teianu – voce (voice)
compus de (composed by) Vlaicu Golcea ©2013

02. Mai vreau să-ţi zic ceva
compus de (composed by) Vlaicu Golcea ©2013
mixat de (mixed by) Uţu Pascu

03. Kebab Mioriţa – feat. Marta Hristea
Marta Hristea – voce (voice)
compus de (composed by) Vlaicu Golcea ©2013

04. De azi pe mâine
compus de (composed by) Vlaicu Golcea ©2013

05. Klor – feat. Tavi Scurtu
Tavi Scurtu – aranjament ritmic (drum programming)
compus de (composed by) Vlaicu Golcea & Tavi Scurtu ©2013

06. Aşa da – feat. Daniel Ivaşcu
Daniel Ivaşcu – percuţii (percussions)
compus de (composed by) Vlaicu Golcea ©2013

07. Kan-pos
compus de (composed by) Vlaicu Golcea ©2013

08. Lulu
compus de (composed by) Vlaicu Golcea ©2013

09. Ce am azi de făcut
compus de (composed by) Vlaicu Golcea ©2013
mixat de (mixed by) Uţu Pascu

10. Totul
compus de (composed by) Vlaicu Golcea ©2013

11. Păcatele mele – feat. Tavi Scurtu
Tavi Scurtu – baterie (drums)
compus de (composed by) Vlaicu Golcea & Tavi Scurtu ©2013

12. Am crezut altceva
compus de (composed by) Vlaicu Golcea ©2013

13. Cu ochii închişi
compus de (composed by) Vlaicu Golcea ©2013

14. Poate că e mai bine aşa
compus de (composed by) Vlaicu Golcea ©2013

Masterizare audio de Uţu Pascu
Produs de Vlaicu Golcea – 2013
Toate drepturile rezervate. Exclusiv pentru auditie sau difuzare audio. ©2013 Vlaicu Golcea
Toate piesele sunt protejate UCMR-ADA, Romania

Audio mastering by Uţu Pascu
Produced by Vlaicu Golcea – 2013
All rights reserved. Only for listening or broadcasting. ©2013 Vlaicu Golcea
All tracks protected by UCMR-ADA, Romania

download album artwork (big 1200x1200) (1024 downloads)

more album downloads

Posted in free download | Comments closed

un caz de absenţă în caz de prezenţă – 22 decembrie 2012 – la hibernalul de chitară

Hibernal 2012

Posted in concerts | Comments closed

Maxim Belciug, Vlaicu Golcea si Daniel Ivaşcu live in Bucureşti

Posted in concerts, performative arts | Comments closed

DUET la Berlin – HAU2 – 14.12.2012 – 21:30 FREE DOWNLOAD – Jimmy

INFO

FREE DOWNLOAD:

Sergiu Matis & Vlaicu Golcea - Jimmy (1487 downloads) (right click -> save as.)

Sergiu Matis – voice
Vlaicu Golcea – all other instruments

©Vlaicu Golcea 2011 – All rights reserved

O producție realizată în cadrul Festivalului Moving Romania (8-15 septembrie 2011 Potsdam, Germania), eveniment organizat de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, fabrik Potsdam și Institutul Cultural Român Berlin, proiect finanțat de Centrul Național al Dansului București și Robert Bosch Stiftung

Posted in concerts, free download, performative arts | Comments closed

videodance: “six short stories about…”


sometimes we simply forget that our body has its secret life that doesn’t concern us…..
an aura of audible waves is triggered by its interaction with everything that surrounds it

 

choreography and performance by Özlem Alkiş
music by Vlaicu Golcea

produced by Vlaicu Golcea

shot by Andrei Gâţu
at ZonaD Studio Paradis Serial – Bucharest 2012

Posted in film, performative arts | Comments closed

PERFORMANCE OCCUPY GREEN HOURS – Vlaicu Golcea, Edi Gabia și Daniel Ivașcu

http://occupygreenhours.wordpress.com

Posted in concerts, performative arts | Comments closed